Unul care a trecut, si altul care vine.
Sfarsitul de an nu ma "prinde" printre cei norocosi, care se bucura de zapada, de vin fiert, care vad partia de la fereastra cabanei/vilei de la munte. Eu sunt inca la butoane, pe baricade...adica la munca. Mailurile de saptamana asta pot sa numar pe degetele de la o singura mana, sunt 5, dintre care 2 "out-of-office-uri" si unul care ne informeaza in legatura cu programul de azi: putem pleca la pranz, cu conditia sa "asiguram numarul necesar de angajati pt desfasurarea activitatii bancare". Gluma, nu? Unii dintre noi au petreceri de onorat, sampanii de deschis, un warm-up inainte, sau drumuri pana la destinatiile...de revelion (si cazul meu).
Tocmai am facut o pauza de scris...de foame. Am coborat la Business Lunch sa-mi iau ceva de mancare (fac oamenii astia o mancare ca la mama acasa, demential de delicioasa), insa era deja inchis! Nuuuuuuu, si macarea?!
Pe fereastra vad cladirile aproape goale, strazile pustii care erau altadata sufocate de numarul infinit de masini, si cateva raze de soare care s-au ratacit prin iarna. Oricum, si noi parem rataciti prin birouri, melancolici, derutati si fara chef, insa...avem un sef! (sau mai bine zis, un sef care o inlocuieste pe sefa), care pare sa aiba azi cel mai mare elan muncitoresc ever. Ca sa nu-l dezamagesc, stau concentrata la ecranul calculatorului, si scriu...scriu pe blog. Pana la urma, si asta tot munca este. Ca sa nu mai spun ca privesc ziua de azi ca pe un mare privilegiu aici la banca, pentru ca, cei de la securitate au avut o idee minunata: accesul liber si nelimitat pe toate site-urile. So, internetul e al nostru (doar ca probabil s-au mai "prins" si altii, si merge cam greut)!
Am facut totusi planul: intr-o ora plec...usor, usor...pana ajung departe (la Calarasi)!
Privind in urma, pot sa spun ca a fost un an bun si activ pentru mine, chiar daca pe alocuri tulbure. Azi insa imi dau seama ca nu imi pare rau de nimic din toate lucrurile pe care le-am facut, imi pare rau doar ca nu m-am mobilizat mai mult, ca poate facem mai multe :). In mod sigur sunt mult mai matura, poate e bine, poate e rau, dar sigur face parte din viata. Anul Nou ma va gasi acasa, cu parintii mei, cu o masa bogata si programele de varietati. Si ma bucur foarte tare, dar sunt si putin surprinsa de calmul pe care il simt...altadata as fi simtit disperarea si teribilismul unei mega petreceri, super locatii, mega distractii. Dar acum e altceva, pentru ca am descoperit lucruri care conteaza intradevar pentru mine, oameni pe care ii iubesc de mor sau la care tin enorm, si care nu sunt langa mine azi. (ii exclud pe parintii mei, care sunt o exceptie, fiind marile mele iubiri, si alaturi de care am ales sa fiu in noaptea de reveliune). Probabil oriunde m-as fi dus, m-as fi simtit tot singura fara ei, asa incat m-am sustras superficialitatii, banalului, obligatiei de a ciocni paharul de sampanie si de imi ura obisnuitii, banalii, dar NECESARII "la multi ani!" cu niste persoane cu care nu as avea nimic in comun sau nimic de impartit decat, probabil, masa si noaptea asta.
Singura gagica care face exceptie de la "mormanul" scris mai sus este Cristina2307, care imi e foarte draga si pe care o asteapta diseara o petrecere bizaaaaara :)! So, distractie placuta Cris, vorbim si ne felicitam la 00:00!
Ma grabesc acum, trebuia sa plec! O sa-mi vad bebelusa, fina, ingerasul, domnisoara Vera, care e de o frumusete maxima la cele 6 luni ale ei, si careia i-am luat o rochie dragalasa, pentru ca...nu am putut sa ma stapanesc sa nu o iau! Va fi revelion si pentru ea, nu?
In cazul in care citeste cineva ce scriu pe aici, va urez de pe acum sa va distrati diseara si sa aveti un an excelent!
P.S: Pentru fete recomand sampania de fragute, in cantitatile indicate pt fiecare!
joi, 31 decembrie 2009
duminică, 27 decembrie 2009
Sarbatori Fericite tuturor!
Au mai ramas 2 ore si cateva minute din ultima zi de Craciun!
Sper ca, in ciuda aglomeratiei din magazine, in ciuda cozilor interminabile, a traficului din orase, a goanei pentru gasirea celor mai frumoase cadouri pentru cei dragi, si a cumparaturilor de Craciun (muuuulte, muuuulte iar eu inca nu le inteleg sensul...dar poate mai tarziu, da!), ati avut un Craciun fericit, v-ati simtit rasfatati de cadourile mosului si ati profitat de zilele de concediu si de zapada!
De asemenea, celor care se pregatesc de petrecerea de revelion, celor care sunt sau vor fi in drum spre munte (norocosilor!) va doresc sa aveti parte de momente frumoase, de persoane care va iubesc, de mancare buna, si distractie pe masura! O sa ne revedem in 2010, poate mai buni, mai ambitiosi, mai sufletisti, si cu mai multe planuri...realizabile sper.
Imi este foarte dor de cele 2 fete ale mele, care in momentul asta iau America la picior...dar am senzatia ca sarbatorile nu sunt la fel fara ele. Acum realizez cat de mult tin la ele, si ce mare parte din viata si din suflet imi ocupa. Cred ca le iubesc chiar si cand sunt suparata pe ele... :))
Imi este foarte dor de tine... de tot ce insemni tu pentru mine in momentul asta.
Vreau sa-i cer scuze unei "blogarite" si prietene foarte dragi, in cazul in care am gresit cu ceva. :P
(ea stie cine e :)) ).
Sper ca in 2010 sa castig la loto (nu glumesc, chiar sper). Asta ar rezolva multe dintre problemele mele si ale altora.
Sper totusi sa va iasa si voua cateva numere, ca fim toti fericiti! :))
SARBATORI FERICITE oameni buni!
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Tot mai gol...
... ma gandesc la o multime de lucruri...dar nu am chef sa scriu...sau sa le scriu...sau sa le cititi.
Nu stiu exact ce inseamna atunci cand simti un mare gol, in cap, in stomac, in viata, dar clar ceva nu merge. Am pretentia ca nu-s depresiva, ci doar realista. Simt ca am obosit (da, la 23 de ani!) si nu stiu ce vitamine sa iau ca sa fiu plina de viata.
As vrea sa simt ca traiesc, ca fac ce imi place, ca respir un aer proaspat, ca persoanele pe care le iubesc nu ma dezamagesc niciodata, ca merg pe strazi fara gropi, fara animale flamande, fara atata nepasare in jur, fara stiri tragice despre crime, despre prea multi copii abandonati, despre mizerie si despre o politica infecta care nu ne duce nicaieri, nici macar la o ... autostrada decenta, terminata, si fara taxe care-si gasesc singura logica in averile altora.
Vreau sa cred in viitor, in salarii decente care deschid posibilitati, in oameni care vor sa munceasca, nu sa fure, in mai putine credite, datorii, minciuni si falsitate.
Tu ce faci? nu ca m-ar interesa, dar sper ca esti bine, ca sufletul tau e implinit si ca nu ai nevoie de atatea confirmari, cum am eu.
Nu stiu exact ce inseamna atunci cand simti un mare gol, in cap, in stomac, in viata, dar clar ceva nu merge. Am pretentia ca nu-s depresiva, ci doar realista. Simt ca am obosit (da, la 23 de ani!) si nu stiu ce vitamine sa iau ca sa fiu plina de viata.
As vrea sa simt ca traiesc, ca fac ce imi place, ca respir un aer proaspat, ca persoanele pe care le iubesc nu ma dezamagesc niciodata, ca merg pe strazi fara gropi, fara animale flamande, fara atata nepasare in jur, fara stiri tragice despre crime, despre prea multi copii abandonati, despre mizerie si despre o politica infecta care nu ne duce nicaieri, nici macar la o ... autostrada decenta, terminata, si fara taxe care-si gasesc singura logica in averile altora.
Vreau sa cred in viitor, in salarii decente care deschid posibilitati, in oameni care vor sa munceasca, nu sa fure, in mai putine credite, datorii, minciuni si falsitate.
Tu ce faci? nu ca m-ar interesa, dar sper ca esti bine, ca sufletul tau e implinit si ca nu ai nevoie de atatea confirmari, cum am eu.
vineri, 25 septembrie 2009
Perfectiune intr-o viata imperfecta
1. Trebuie sa spun azi un... La multi ani! fara nr, fara nr, fara nr, si cu dedicatie speciala!
Tocmai fiindca spun asta, pentru mine viata nu e deloc perfecta, nici pe departe!
2. Azi sunt din nou eu, nebuna cuminte de acum cativa ani, pentru ca acum 3 ore...m-am apucat din nou sa desenez iubitele mele modele pe care le ador si le invidiez pentru ca sunt imbracate cu...hainele mele :)!
3. O vecina coace vinete, iar eu mor de pofta, imbatata cu mirosul care intra pe usa de la balcon! Doar m-am intors de la serviciu...as pleca acasa la Calarasi, dar nu am cu ce. Masina e...pe linia de plutire. Stie cineva (daca citeste cineva!!! :)) ) ce inseamna semnul rosu din bord cu o masina cu lacat mare pe ea? Se pare ca service-urile, oricat de multe ar fi ele, nu raspund la intrebarea asta.
Afara miroase a fum, fumul ala pe care il miroseam candva la tara la mamaia, atunci cand ardeau frunzele uscate de la strada...cred, cel putin asa imi amintesc. Ma uit inapoi si vad un copil energic, plin de viata, care se bucura de fiecare zi impreuna cu prietenii, cu bunicii, cu cateii pe care ii rasfata mai mult decat era cazul. Un copil care avea prietene la fel de nazbatioase, cu care se intrecea in prostioare, in facut cabane din crengi de copaci, lemne si presuri, in creat orase in miniatura din pamant si jucarii Kinder, in excursii pline de "adrenalina" pe camp. Copilul asta era innebunit dupa mamaliga facuta de mamaie si servita in fiecare zi la 12, dar la 12 fix, adora sa plece cu tractorul la camp, insotita de tataia, care era instructorul auto, dar si cel mai tare copilot posibil! Mergea in fiecare zi "la baie" cu gasca, in canalul plin de ierburi si broaste, dar atat de drag, care se transforma vara in cel mai distractiv mijloc de distractie, iar iarna in loc de petinaj...sau de cazut in copci!
Acel copil eram eu, si cred ca tot mai pastrez ceva din vremea aia. Acum am crescut, dar mi-e dor de prajiturile mele facute din pamant, lapte de capra si oua - toate de la mamaia - ea nu stie nici acum ca le-am "furat". Insa cel mai mult mi-e dor de tataia, nimic nu mai e la fel de cand el nu mai e acolo, pentru ca, odata cu el, s-a spart o parte din tabloul copilariei mele. Mai mi-e dor sa merg cu picioarele prin praf, sa duc cateii la scaldat, mi-e dor de aerul diminetii de la tara - racoros si natural - si de painea proaspata scoasa din cuptor! Mi-e dor de prima mea dragoste, cred ca era in clasa a 2 a, si de biletele pe care i le trimiteam si pe care le primeam inapoi, de prostiile pe care le scriam in ele, si de nerabdarea cu care asteptam vacanta de vara, ca sa vina "the one" la bunici. Mi-e dor de curtea scolii de la tara, si de dudele gustoase de acolo la fel ca de felinarele facute din dovlecei si pepeni, si de intalnirile din sant (da, din SANT), pe marginea strazii, noaptea, ca sa ne laudam cu cele mai frumoase felinare! :)
Imi doream atat de mult ca timpul sa treaca mai repede si sa fiu mare, iar timpul parea ca trece atat de greu! Acum, probabil ca sunt mare, pentru ca asa simt, si mai simt ca timpul a inceput sa-si mareasca viteza. Ma sperie si vreau sa gasesc solutii sa alerg odata cu el!
Atunci imi traiam viata, copilaria, si fiecare zi era un motiv de bucurie, si nu cautam nimic, dar primeam si aveam totul!
Acum, la 23 de ani, caut perfectiunea in tot ce fac, desi ma uit in jurul meu in fiecare dimineata, seara, zi, si-mi dau seama ca nimic nu e perfect si viata e plina de contraste.
Am terminat facultatea, si acum ma "agat" de master, ca sa ma simt inca studenta (studenta = inca copil, fara prea multe griji, job obligatoriu pentru supravietuire, sau program fix, responsabilitati mari, si mai ales fara asumarea statutului de "om mare").
Mi-am dorit sa fiu designer, nu pentru ca iubesc hainele, ci pentru ca ador amestecul de culori, de materiale, dantela veche, contrastele, amestecul de bumbac simplu cu pietre colorate si stralucitoare...dar nu cred ca am avut curajul, oportunitatea si sprijinul necesare.
Mai tarziu mi-am dorit doar un job, ceva care sa-mi dea senzatia ca pot, si din care sa castig bani. Eram curioasa sa vad ce fac oamenii la serviciu..si am lucrat la o firma care oferea consultanta in constructii. In paralel, am facut cursuri de machiaj, pentru ca latura mea creativa ma chinuie :)) si mi-ar placea sa machiez, fie si ca un hobby.
Sunt convinsa ca as putea fi un PR aproape excelent, imi doresc foarte mult! Insa eu lucrez in banca, unde admosfera este excelenta, si mi-a schimbat parerea despre banci. Pe mine ma intimidau bancile, imi imaginam ca erau pline de oameni reci, in costume, de seifuri cu bani, si de cifre.
Insa aici am avut norocul sa intalnesc oameni minunati si sa invat foarte mult.
Pentru viitor am planuri mari, pentru ca oricat de bine ar fi, mereu suntem in cautare de mai mult, adica de perfect. Exista?
De 6 ani, am o relatie, o iubire, o poveste, pe care o credeam, deasupra multora, perfecta.
Nu datorita mie, si datorita lui, care m-a iubit mereu cel mai mult, care m-a rasfatat, care mi-a demonstrat ca am un loc important si care m-a facut sa ma simt cea mai iubita.
Cred ca inca mai face toate astea, doar ca acum mi-a demonstrat ca nici el nu e perfect. Desi ma doare, incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca face parte din viata, si eu sunt probabil printre cei norocosi.
Tocmai fiindca spun asta, pentru mine viata nu e deloc perfecta, nici pe departe!
2. Azi sunt din nou eu, nebuna cuminte de acum cativa ani, pentru ca acum 3 ore...m-am apucat din nou sa desenez iubitele mele modele pe care le ador si le invidiez pentru ca sunt imbracate cu...hainele mele :)!
3. O vecina coace vinete, iar eu mor de pofta, imbatata cu mirosul care intra pe usa de la balcon! Doar m-am intors de la serviciu...as pleca acasa la Calarasi, dar nu am cu ce. Masina e...pe linia de plutire. Stie cineva (daca citeste cineva!!! :)) ) ce inseamna semnul rosu din bord cu o masina cu lacat mare pe ea? Se pare ca service-urile, oricat de multe ar fi ele, nu raspund la intrebarea asta.
Afara miroase a fum, fumul ala pe care il miroseam candva la tara la mamaia, atunci cand ardeau frunzele uscate de la strada...cred, cel putin asa imi amintesc. Ma uit inapoi si vad un copil energic, plin de viata, care se bucura de fiecare zi impreuna cu prietenii, cu bunicii, cu cateii pe care ii rasfata mai mult decat era cazul. Un copil care avea prietene la fel de nazbatioase, cu care se intrecea in prostioare, in facut cabane din crengi de copaci, lemne si presuri, in creat orase in miniatura din pamant si jucarii Kinder, in excursii pline de "adrenalina" pe camp. Copilul asta era innebunit dupa mamaliga facuta de mamaie si servita in fiecare zi la 12, dar la 12 fix, adora sa plece cu tractorul la camp, insotita de tataia, care era instructorul auto, dar si cel mai tare copilot posibil! Mergea in fiecare zi "la baie" cu gasca, in canalul plin de ierburi si broaste, dar atat de drag, care se transforma vara in cel mai distractiv mijloc de distractie, iar iarna in loc de petinaj...sau de cazut in copci!
Acel copil eram eu, si cred ca tot mai pastrez ceva din vremea aia. Acum am crescut, dar mi-e dor de prajiturile mele facute din pamant, lapte de capra si oua - toate de la mamaia - ea nu stie nici acum ca le-am "furat". Insa cel mai mult mi-e dor de tataia, nimic nu mai e la fel de cand el nu mai e acolo, pentru ca, odata cu el, s-a spart o parte din tabloul copilariei mele. Mai mi-e dor sa merg cu picioarele prin praf, sa duc cateii la scaldat, mi-e dor de aerul diminetii de la tara - racoros si natural - si de painea proaspata scoasa din cuptor! Mi-e dor de prima mea dragoste, cred ca era in clasa a 2 a, si de biletele pe care i le trimiteam si pe care le primeam inapoi, de prostiile pe care le scriam in ele, si de nerabdarea cu care asteptam vacanta de vara, ca sa vina "the one" la bunici. Mi-e dor de curtea scolii de la tara, si de dudele gustoase de acolo la fel ca de felinarele facute din dovlecei si pepeni, si de intalnirile din sant (da, din SANT), pe marginea strazii, noaptea, ca sa ne laudam cu cele mai frumoase felinare! :)
Imi doream atat de mult ca timpul sa treaca mai repede si sa fiu mare, iar timpul parea ca trece atat de greu! Acum, probabil ca sunt mare, pentru ca asa simt, si mai simt ca timpul a inceput sa-si mareasca viteza. Ma sperie si vreau sa gasesc solutii sa alerg odata cu el!
Atunci imi traiam viata, copilaria, si fiecare zi era un motiv de bucurie, si nu cautam nimic, dar primeam si aveam totul!
Acum, la 23 de ani, caut perfectiunea in tot ce fac, desi ma uit in jurul meu in fiecare dimineata, seara, zi, si-mi dau seama ca nimic nu e perfect si viata e plina de contraste.
Am terminat facultatea, si acum ma "agat" de master, ca sa ma simt inca studenta (studenta = inca copil, fara prea multe griji, job obligatoriu pentru supravietuire, sau program fix, responsabilitati mari, si mai ales fara asumarea statutului de "om mare").
Mi-am dorit sa fiu designer, nu pentru ca iubesc hainele, ci pentru ca ador amestecul de culori, de materiale, dantela veche, contrastele, amestecul de bumbac simplu cu pietre colorate si stralucitoare...dar nu cred ca am avut curajul, oportunitatea si sprijinul necesare.
Mai tarziu mi-am dorit doar un job, ceva care sa-mi dea senzatia ca pot, si din care sa castig bani. Eram curioasa sa vad ce fac oamenii la serviciu..si am lucrat la o firma care oferea consultanta in constructii. In paralel, am facut cursuri de machiaj, pentru ca latura mea creativa ma chinuie :)) si mi-ar placea sa machiez, fie si ca un hobby.
Sunt convinsa ca as putea fi un PR aproape excelent, imi doresc foarte mult! Insa eu lucrez in banca, unde admosfera este excelenta, si mi-a schimbat parerea despre banci. Pe mine ma intimidau bancile, imi imaginam ca erau pline de oameni reci, in costume, de seifuri cu bani, si de cifre.
Insa aici am avut norocul sa intalnesc oameni minunati si sa invat foarte mult.
Pentru viitor am planuri mari, pentru ca oricat de bine ar fi, mereu suntem in cautare de mai mult, adica de perfect. Exista?
De 6 ani, am o relatie, o iubire, o poveste, pe care o credeam, deasupra multora, perfecta.
Nu datorita mie, si datorita lui, care m-a iubit mereu cel mai mult, care m-a rasfatat, care mi-a demonstrat ca am un loc important si care m-a facut sa ma simt cea mai iubita.
Cred ca inca mai face toate astea, doar ca acum mi-a demonstrat ca nici el nu e perfect. Desi ma doare, incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca face parte din viata, si eu sunt probabil printre cei norocosi.
duminică, 13 septembrie 2009
Start! I'm back...
Salut blog!
Din vacanta m-am intors de ceva timp, si stiu ca am promis ca revin cu poze, de aceea o sa atasez cateva. Oricum, de cand m-am intors s-au intamplat multe, si bune si rele...prin urmare am mai crescut! :)
Ce ma deranjeaza(ordinea nu conteaza):
- criza financiara!!! pe care o resimt de cateva saptamani :(
- salariul, care oricand poate fi mai mare;
- rautatile gratuite si zilnice ale unor femei care se considera moderne;
- piesele stricate de la masina;
- programul "de luni pana vineri"
- catelul meu de la bloc nu are cusca; (si sunt 0000.001% sanse sa aiba, pentru ca am vecini"de treaba")
- disperarea de a-ti bea cafeaua in oras doar in locuri "populate" (de cine????, asta-i intrebarea)
- disperarea de a-ti conduce masina cu 5336578....km/h doar ca sa le arati unora ce sofer bun esti;
- "pilele", "relatiile" si toate idioteniile care aproape te impiedica sa fii acolo unde vrei;
- ma mai supara Elena, care s-a mutat cu totul, inclusiv cu telefoanele la Ploiesti;
- orbii, care vad foarte bine;
- proportia dintre prea mult si prea putin, care ii face pe unii trufasi iar pe altii umili;
- sigur mai sunt si altele, iar pe oamenii prosti nu-i mai mentionez, ca sunt, exista, si au devenit ceva atat de normal, incat refuz sa ma mai gandesc la ei;
Ce ma face fericita:
- sa am convingerea ca sunt inca "eu";
- desi am piese stricate la masina, macar am ce sa repar; :))
- am un "aproape" nepotel;
- o "aproape" fina, si amandoi sunt frumu;
- mai am un baiat care ma iubeste;
- am catei si pisici pe care ii iubesc;
- am parinti minunati, uneori sunt inconjurata de oameni frumosi din toate p.d.v;
- am prietene cu care imi beau cafelele, sucurile, si pe care pot sa contez;
- planurile de viitor;
faptul ca stiu ca pot si vreau mai mult de la viata;
- lucrurile mici de care pot sa ma bucur ca si cand ar fi mari :)
- smochinele crude, dar coapte;
- rubrica "cocalari si pitipoance"
- si multe altele... :)
marți, 4 august 2009
Vacanta...concediu...soare!
Ma pregatesc sa plec, nu foarte departe, dar departe de toata povestea asta.
Mi-am luat vacanta! (nu-mi place sa-i spun concediu!)
Plec cu fetele mele la mare, la soare, in Creta.
Ador soarele, in special soarele de vara, iubesc razele fierbinti si prafuite, si vacanta, si liberatatea, si plajele cu nisip fin.
Revin la intoarcere, poate si cu cateva fotografii... :)
Mi-am luat vacanta! (nu-mi place sa-i spun concediu!)
Plec cu fetele mele la mare, la soare, in Creta.
Ador soarele, in special soarele de vara, iubesc razele fierbinti si prafuite, si vacanta, si liberatatea, si plajele cu nisip fin.
Revin la intoarcere, poate si cu cateva fotografii... :)
luni, 3 august 2009
Sexy Romania
Asa mi se pare mie, ca tara asta tinde sa fie in fiecare zi mai sexy, si nu la modul cel mai elegant.
Si nu ma refer nici la eleva porno, nici la elevul porno, nici la profesoara porno, nici macar la popa porno. Ma opresc aici, pentru ca sunt atatia care isi atribuie titulatura, incat cuvantul pe care il repet de atatea ori ma socheaza si ma intristeaza.
De dimineata m-am trezit la 5.30, ca sa fiu in bucuresti la ora la care toata lumea, si eu prin ea, incepe serviciul. In drum spre Bucuresti am ascultat kiss fm, si am aflat ca, pe timp de criza, sefii incep sa-si amaneteze aurul. Nu stiu despre care sefi vorbeau, dar, daca sunt cei la care ma gandesc eu, atunci inseamna ca manelele se pot asculta si altfel. Fara aur. :)
Acum ma uit la televizor, si intamplator vad la stiri o blonda care inoata in piscina, si care ne ofera noua, femeilor, reteta ei de succes si secretele frumusetii. In paralel, pe un alt canal e un concurs de miss, unde o alta blonda e convinsa ca trebuie sa castige pentru ca e "mai speciala", iar o bruneta bronzata isi doreste titlul pentru ca e "cea mai frumoasa". Monica Columbeanu este in juriu. Nu pot sa nu observ (pentru ca raman efectiv "lipita" de televizor 10min!) ca toate aceste concurente la nu-stiu-ce-concurs-de-miss au cateva elemente comune: vopseaua de par blond platinat/ aproape platinat sau brunet abanos, intins cu placa pana la epuizare, insa toate sunt bronzate excesiv la solar, bronz accentuat de o cantitate considerabila de pudra stralucitoare si luciu de buze roz (pardon, gloss), dar fooooarte lucios. In fine, la celebrul "Miss plaja" (de la otv, daca nu ma insel), s-a iscat un nou scandal cu tenta sexuala, so...nimic neobisnuit, ca si concurentele, care sunt departe de a fi miss. Nu cunosc sensul cuvantului "miss" de acum 10 ani de exemplu, insa stiu sigur ca acum si-a pierdut eleganta si unicitatea de altadata.
In weekendul care tocmai a trecut, stateam la masa cu niste baieti "savanti" (sa le spunem asa) si cateva fete frumoase din multe puncte de vedere, la o terasa, la un suc. De la ei am primit si niste sfaturi de a ne "trai viata", insa intr-un stil diferit de cel actual, dar preferat de ei. Aparent, nici o legatura intre acesti baieti si aceste fete. Dar.. Acesti baieti au fost, sunt, si mai mult ca sigur vor fi admiratori ai femeilor mult timp de acum inainte. Nu mi s-a parut deloc surprinzator sa constat ca se uita dupa toate fetele din jur, si nici ca majoritatea sunt etichetate ca "fotomodele"; poate pentru ca ii cunosc bine? :)) E putin dezolant ca valorile care iti asigura succesul la 20 si ceva de ani sunt de natura asta si e groaznic de greu de acceptat ca aproape o generatie intreaga se pliaza pe imaginea "papusa", si alte generatii vin din urma cu o viteza ametitoare, si "principii" de "smecheri" sau "dive".
Parerea mea este ca numarul fotomodelelor (si al manechinelor) la noi in tara creste galopant, e aproape o ... meserie nationala. Si le-am spus si lor, pentru ca sinceritatea ma caracterizeaza. Insa, am fost etichetata ca fiind "rea si invidioasa". Sunt asa? Eu imi permit sa cred ca nu sunt.
Pentru ca sunt o feminista, si cred in drepturile femeilor la fel de mult ca si in drepturile barbatilor, pentru ca sunt prima care admira o femeie cu adevarat frumoasa, (pentru ca o iubesc sincer pe Mihaela Radulescu), si pentru ca am prietene superbe, sensibile, naturale cat se poate, cu suflete de aur, care aparent pierd in fata altora "tunate", pentru ca, se pare ca desi se plang, baietii le prefera. :) Nu se stie exact pentru cat timp, studii de genul inca nu se fac, dar, atata timp cat masina e tunata, nici femeia care ii insoteste nu poate fi altfel. Cand spun asta, ma gandesc putin la rubrica celebra initiata de un post de radio, cu pitipoance, cocalari, in fine, o enciclopedie intreaga. Si putin la Shaggy, care a cantat weekendul asta in Mamaia. Chiar acum, omul declara ca Mamaia este un fel de Miami, in special din cauza fetelor frumoase, insa pe ecran se deruleaza imagini cu fete care danseaza pe muzica lui, (in Bamboo cred), si mie mi se par doar "tunate". Cat despre Miami, eu vreau sa cred ca e unic, pentru ca in Mamaia deja am fost.
Ma identific din ce in ce mai greu cu lumea asta nebuna, nu stiu daca sa ma amuz sau sa ma intristez. Ce stiu cu siguranta este ca in jurul meu vor fi intotdeaua numai oameni frumosi, luminosi, pozitivi!
Asa ca, fetele mele, toate suntem speciale, insa nu toate avem nevoie de sclipici, silicoane, sau vopseluri stridente, ca sa stim ca suntem! Less is more in orice situatie!
Si nu ma refer nici la eleva porno, nici la elevul porno, nici la profesoara porno, nici macar la popa porno. Ma opresc aici, pentru ca sunt atatia care isi atribuie titulatura, incat cuvantul pe care il repet de atatea ori ma socheaza si ma intristeaza.
De dimineata m-am trezit la 5.30, ca sa fiu in bucuresti la ora la care toata lumea, si eu prin ea, incepe serviciul. In drum spre Bucuresti am ascultat kiss fm, si am aflat ca, pe timp de criza, sefii incep sa-si amaneteze aurul. Nu stiu despre care sefi vorbeau, dar, daca sunt cei la care ma gandesc eu, atunci inseamna ca manelele se pot asculta si altfel. Fara aur. :)
Acum ma uit la televizor, si intamplator vad la stiri o blonda care inoata in piscina, si care ne ofera noua, femeilor, reteta ei de succes si secretele frumusetii. In paralel, pe un alt canal e un concurs de miss, unde o alta blonda e convinsa ca trebuie sa castige pentru ca e "mai speciala", iar o bruneta bronzata isi doreste titlul pentru ca e "cea mai frumoasa". Monica Columbeanu este in juriu. Nu pot sa nu observ (pentru ca raman efectiv "lipita" de televizor 10min!) ca toate aceste concurente la nu-stiu-ce-concurs-de-miss au cateva elemente comune: vopseaua de par blond platinat/ aproape platinat sau brunet abanos, intins cu placa pana la epuizare, insa toate sunt bronzate excesiv la solar, bronz accentuat de o cantitate considerabila de pudra stralucitoare si luciu de buze roz (pardon, gloss), dar fooooarte lucios. In fine, la celebrul "Miss plaja" (de la otv, daca nu ma insel), s-a iscat un nou scandal cu tenta sexuala, so...nimic neobisnuit, ca si concurentele, care sunt departe de a fi miss. Nu cunosc sensul cuvantului "miss" de acum 10 ani de exemplu, insa stiu sigur ca acum si-a pierdut eleganta si unicitatea de altadata.
In weekendul care tocmai a trecut, stateam la masa cu niste baieti "savanti" (sa le spunem asa) si cateva fete frumoase din multe puncte de vedere, la o terasa, la un suc. De la ei am primit si niste sfaturi de a ne "trai viata", insa intr-un stil diferit de cel actual, dar preferat de ei. Aparent, nici o legatura intre acesti baieti si aceste fete. Dar.. Acesti baieti au fost, sunt, si mai mult ca sigur vor fi admiratori ai femeilor mult timp de acum inainte. Nu mi s-a parut deloc surprinzator sa constat ca se uita dupa toate fetele din jur, si nici ca majoritatea sunt etichetate ca "fotomodele"; poate pentru ca ii cunosc bine? :)) E putin dezolant ca valorile care iti asigura succesul la 20 si ceva de ani sunt de natura asta si e groaznic de greu de acceptat ca aproape o generatie intreaga se pliaza pe imaginea "papusa", si alte generatii vin din urma cu o viteza ametitoare, si "principii" de "smecheri" sau "dive".
Parerea mea este ca numarul fotomodelelor (si al manechinelor) la noi in tara creste galopant, e aproape o ... meserie nationala. Si le-am spus si lor, pentru ca sinceritatea ma caracterizeaza. Insa, am fost etichetata ca fiind "rea si invidioasa". Sunt asa? Eu imi permit sa cred ca nu sunt.
Pentru ca sunt o feminista, si cred in drepturile femeilor la fel de mult ca si in drepturile barbatilor, pentru ca sunt prima care admira o femeie cu adevarat frumoasa, (pentru ca o iubesc sincer pe Mihaela Radulescu), si pentru ca am prietene superbe, sensibile, naturale cat se poate, cu suflete de aur, care aparent pierd in fata altora "tunate", pentru ca, se pare ca desi se plang, baietii le prefera. :) Nu se stie exact pentru cat timp, studii de genul inca nu se fac, dar, atata timp cat masina e tunata, nici femeia care ii insoteste nu poate fi altfel. Cand spun asta, ma gandesc putin la rubrica celebra initiata de un post de radio, cu pitipoance, cocalari, in fine, o enciclopedie intreaga. Si putin la Shaggy, care a cantat weekendul asta in Mamaia. Chiar acum, omul declara ca Mamaia este un fel de Miami, in special din cauza fetelor frumoase, insa pe ecran se deruleaza imagini cu fete care danseaza pe muzica lui, (in Bamboo cred), si mie mi se par doar "tunate". Cat despre Miami, eu vreau sa cred ca e unic, pentru ca in Mamaia deja am fost.
Ma identific din ce in ce mai greu cu lumea asta nebuna, nu stiu daca sa ma amuz sau sa ma intristez. Ce stiu cu siguranta este ca in jurul meu vor fi intotdeaua numai oameni frumosi, luminosi, pozitivi!
Asa ca, fetele mele, toate suntem speciale, insa nu toate avem nevoie de sclipici, silicoane, sau vopseluri stridente, ca sa stim ca suntem! Less is more in orice situatie!
marți, 28 iulie 2009
Welcome...eu
In sfarsit, ii dau drumul, deschid blogul!
:)) eu...mereu cu un pas in spatele tehnologiei, trebuie sa recunosc ca si de data asta mi-a fost foooooarte greu sa ma acomodez cu mijloacele tehnice ale blogului meu, si sa simt ca ma si reprezinta.
Sunt Anca, si atat, poate mai mult o sa reiasa din viitoarele postari.
Desi foarte sociabila, deschisa, vorbareata, recunosc ca mi-e teribil de greu si de frica sa scriu aici, intr-un spatiu strain pentru mine, cel putin acum, la inceput... .
:)) eu...mereu cu un pas in spatele tehnologiei, trebuie sa recunosc ca si de data asta mi-a fost foooooarte greu sa ma acomodez cu mijloacele tehnice ale blogului meu, si sa simt ca ma si reprezinta.
Sunt Anca, si atat, poate mai mult o sa reiasa din viitoarele postari.
Desi foarte sociabila, deschisa, vorbareata, recunosc ca mi-e teribil de greu si de frica sa scriu aici, intr-un spatiu strain pentru mine, cel putin acum, la inceput... .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
